Proiecte

Noul Numar




<

>

L
M
M
J
V
S
D

Concursul școlar național „Festivalul Poeziei Ruse”, ediția a XI-a

Concursul școlar „Festivalul Poeziei Ruse”, etapa națională, se va desfășura între 28 iulie și 1 august 2018, la Cluj-Napoca, jud. Cluj, pe trei module/secțiuni: Interpretare de poezie din creația scriitorilor aniversați/comemorați în acest an; Creație proprie – proză scurtă sau poezie/ori Desene sau ilustrații după operele literare ale poeților aniversați; Dramatizare sau montaj literar (din creația scriitorilor aniversați/comemorați).

Comunitatea Rușilor Lipoveni din România (CRLR) și redacția „Zorile” organizează acest proiect cultural-educațional, ajuns la a XI-a ediție, „Festivalul Poeziei Ruse”, reunind an de an 150 de participanți, dintre care 117 elevi în acest an, din clasele V-XII, din județele unde se studiază limba rusă maternă: Tulcea, Constanța, Brăila, Suceava, Iași și din București.

Începând cu anul 2017, CRLR este coorganizator împreună cu Ministerul Educației Naționale (MEN) al acestui concurs școlar - național „Festivalul Poeziei Ruse”, asigurând cheltuielile de cazare, masă și transport celor 150 de elevi, cadre didactice, invitați și organizatori care participă la eveniment, oferind diplome și premii tuturor elevilor participanți.

Comisia Centrală a Concursului național de poezii în limba rusă „Festivalul Poeziei Ruse”, inclus în Calendarul Concursurilor Naționale Școlare al MEN are, în acest an, următoarea componență:

- președintele Comisiei - prof. univ. dr Leonte Ivanov de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, șeful Catedrei de Slavistică;

- preşedintele executiv - prof. Livia Neculai, expert-inspector la Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice;

- vicepreședinte - inspector pentru minorități Luminița Chicinaș - Inspectoratul Școlar Județean Cluj;

- membri:

- prof. univ. dr Axinia Crasovschi, prodecan la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București și președintele Asociației Profesorilor de Limba Rusă din România;

- lector univ. dr Judit Bartalis de la Departamentul de limbi și literaturi slave, directorul Centrului Cultural Rus din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca;

- Svetlana Moldovan, redactorul-șef al publicației „Zorile”, coordonatoarea proiectului „Festivalul poeziei ruse în România” și responsabil pe probleme de învățământ la CRLR.

La ediția din 2018, vom marca:

100 de ani de la nașterea lui Aleksandr Soljenițîn (11 decembrie 1918 – 3 septembrie 2008). În 2018, se împlinesc și 10 ani de la moartea laureatului Nobel. Câteva dintre poeziile lui Soljenițîn au fost traduse în limba română de scriitoarea Passionaria Stoicescu și prof. univ. dr Gheorghe Barbă și sunt cuprinse în volumul „Ziua Poeziei”, editat de către CRLR în iulie 2017;

80 de ani de la nașterea lui Vladimir Vîsoțki (poet și actor născut pe 25 ianuarie 1938). Multe dintre poeziile lui sunt traduse în limba română de scriitoarea Passionaria Stoicescu și prof. univ. dr Andrei Ivanov, care au scos și un volum în limba română cu poezii de Vîsoțki (Nerv); câteva poezii sunt cuprinse și în antologia „Ziua Poeziei”, editată de către CRLR în iulie 2017;

215 ani de la nașterea poetului-filosof Feodor Tiutcev (1803-1873);

105 ani de la nașterea lui Serghei Mihalkov (1913-2009) – poet cu multe versuri pentru copii.

Inspectoratele Școlare Județene și unitățile școlare în care se predă limba rusă ca limbă maternă s-au implicat an de an în derularea cu succes a proiectului național „Festivalul Poeziei Ruse”. Festivalul oferă posibilitatea copiilor să se exprime în limba maternă prin poezie, din creațiile poeților ruşi, dar și prin propriile creații. Festivalul din acest an va avea loc cu sprijinul Fundației „Russkiy mir” și al Departamentului pentru Relații Internaționale – „Moskovskyi dom”.

Urăm succes tuturor elevilor participanți la ediția a XI-a a „Festivalului Poeziei Ruse”!

 

S.M.